Andreeaghica.wordpress.com Website Review

Cred că cele mai frumoase amintiri sunt cele din copilărie, iar multe sunt legate de bunici și de cireșul lor. Așteptam vacanțele cu sufletul la gură, iar când ajungeam în Câmpulung, un singur lucru aveam în minte: să cuceresc cireșul. Dragul de el, îmi amintesc că mi-a suportat o vreme bună lacrimile și frustrările, căci nu ajungeam în vârf, unde erau cireșele cele mai coapte. Așa că mă mulțumeam cu cele mai de jos, la fel de bune, care mă transformau într-o fracțiune de secundă în cel mai fericit copil. O altă amintire e despre prinsul fluturilor. Eram foarte mică și descopeream fluturii. Înainte de a-i prinde, primisem o lecție importantă: îl prinzi în palme, îi șoptești ceva frumos, apoi îi dai drumul. Zis și făcut. Din palme îmi imaginam cu* ies mici zâne care urmau să mă vrăjească și parcă auzeam glăscioare care îmi cântau la ureche fel de fel de imnuri întortocheate. Fluturele zbura cu o viteză uimitoare, iar eu eram bulversată de rapiditatea lui. Când vorbesc despre amintiri, vorbesc, inevitabil, despre fericire. Pe vremea când eram copil, fericirea mea era-n orezul cu lapte făcut de bunica, pus întotdeauna în 3 castroane. Unul mare pentru mine, două ceva mai mici, pentru ea și bunicul. Deasupra orezului punea câte o linguriță de dulceață „bună pentru suflet”,  ca s-o citez. Tot despre fericire sunt și următoarele: mersul la grădiniță pe bicicleta bunicului, pateurile cu brânză proaspătă, cu*părate tocmai din Tabaci, weekend-urile petrecute cu ai mei în parc și observatul omizilor, mama ținându-mă pe genunchi și cântându-mi, tata cu*părându-mi un leagan de lemn, montat ulterior în curte, cântece în mașină, vacanțe la mare în hoteluri urâte, dar pline de oameni ceva mai fericiți decât cei pe Fericirea mea a căpătat de-a lungul timpului diferite forme. Uneori a fost mică și urâcioasă și am vrut s-o reneg, pentru că nu aveam suficientă încredere în existența ei. Când am ajuns ad*lt, iar viața mi-a aruncat în cale diverse provocări, mi-am dat seama